Fabricat în Bihor #1 – Cremă hidratantă de față Phenalex

Fabricat în Bihor #1 – Cremă hidratantă de față Phenalex

Bună fetelor,

Voi începe o nouă serie de articole despre produsele fabricate în județul meu, 
pentru început, adică în Bihor.
Am ales să încep această serie de postări cu produsele companiei Phenalex pentru că am fost foarte plăcut surprinsă să aflu că ei au descoperit ”cel mai puternic antioxidant” pentru care au fost premiați cu aur la Salonul de Inventică Mondială de la Varșovia.

Cercetătoarea care stă în spatele acestor minunate produse este chimista Simona Bișboacă. După 8 ani de cercetare, aceasta a reușit să obțină cea mai mare concentrație de antioxidanți, obținuți din struguri. Despre produsul Antioxi Vita am să vă spun mai multe însecțiunea Health, dar trebuia să amintesc acest lucru deoarece crema care vreau să o prezint azi conține acest important și puternic antioxidant premiat cu aur.

Crema hidratantă cu antioxivita și vitamina E de la Beautiful Cosmetics este o cremă dezi și denoapte care protejează și hidratează pielea, îmbunătățește elasticitatea tenului ți previne îmbătrânirea precoce.

Conține apă termală din izvoarele stațiunii balneoclimaterică Băile Felix Bihor (despre care e știe că este bogată în minerale puternic active care provin din adâncul unui vulcan),
 și o combinație uleiuri vegetale imăgățită cu Antioxi Vita alături de alte principii active cum sunt vitamina E, armonios combinate cu ulei esențial din flori de Lotus și Iris.

Produsul nu conține parabeni,coloranți sintetici, parafine sintetice sau phenoxyethanol.

Această cremă poate fi folosită pentru protecția împotriva factorilor de mediu și ca bază de machiaj. Este adecvată tenului matur, inclusiv pielii sensibile deoarece nu conține substanțe care pot irita pielea.

Ingredientele acestei creme sunt: Aqua termal demin. (Apă termală), Glycerin (Glicerină vegetală), Stearic Acid (Stearină vegetală), Cera alba (Ceară de albine), Cetearyl Alcohol-Alcohols (Alcoli grași naturali), C16-18 (Acizi grași), Helianthus annuus Seed Oil (Ulei de floarea soarelui), Vitis Vinifera Seed Oil (Ulei din sâmburi de struguri), Simmondsia Chinensis Seed Wax (Ulei de jojoba), Olea Europaea Husk Oil (Ulei de măsline), Olus Oil (Vaselină vegetală), Bis-Diglyceryl Polyacyladipate-2 (Lanolină vegetală), Tocopheryl Acetate (Vitamina E), AntioxiVita (Antioxidant din struguri), Triethanolamine (Emulgator), Ethylhexyl-glycerin (Conservant), Sodium Benzoate (Benzoat de Sodiu), Parfum UE/Fragrance US (Floare de Lotus și Iris).

Părerea mea despre această cremă
Este o cremă tip emulsie, nu foarte grasă la aplicare cu miros specific de apă termală din Băile Felix și a ingredientelor care le conțin. Nu e parfumatăsuper plăcut, așa cum e normal la o cremă cu ingrediente vegetale, dar nici nu miroase urât.
 În schimb, după aplicare se simte cum acționează asupra pielii și o hidratează chiar foarte bine. Ca și bază de machiaj e chiar bună pentru că e hidratantă și se intinde 
ușor și uniform pe ten.

Eu am tenul mixt spre gras, deaceea singurul să zicem un mic inconvenient este că la atingere pielea se simte și mai grasă, deși nu lucește și fondul de ten nu curge. 
Totuși, dacă te pupă cineva pe obraz, va simți că ai aplicat o cremă mai grasă.

Concluzie: este o cremă foarte bună, cu principii active a căror acțiune se observă de la prima aplicare, pielea fiind mult mai hidratată, reduce petele pigmentare datorită compoziției puternice de principii active și în special datorită complexului Antioxi Vita, are un preț chiar accesibil – 23 lei, e bună ca și bază de machiaj și ce e cel mai important: conține 100% ingrediente vegetale atent alese de un specialist premiat cu aur.

Eventual, dacă vă deranjează faptul că la atingere se simte că v-ați dat cu cremă, nu o folosiți când ieșiți la întâlnire, dar se poate folosi dimineața la servici și/sau seara ca și o cremă de noapte.

E chiar bună, mi-e dragă și o folosesc cu drag.

Am cumpărat-o dintr-un magazin naturist de la parterul blocului, la prețul de 23 lei, dar se poate achiționa și online. Mai multe detalii despre compania Phenalex și despre cum le puteți cumpăra, găsiți aici.

Cine a mai încercat produsele Beautiful Cosmetics?

Pentru a fi la curent cu noutăţile, urmăriţi-mă pe: ♥ Bloglovin ♥ Facebook ♥ Instagram ♥ Twitter 

Follow:

Distribuie:

Lasă un răspuns