Am gustat #1: Paste organice si sare de mare

Am gustat #1: Paste organice si sare de mare
De mult îmi doream să mănânc paste integrale iar pentru sarea de mare am devenit curioasă abia după o prietenă a lăudat-o și am constatat cu uimire ca mama mea folosea de mult, dar nu știam.
Așa că, la prima mea comandă pe OrganicBaby.ro am ales să cumpăr ceea ce îmi doream de mult, iar azi, azi a venit vremea să le încerc. Recunosc că mi-e poftă pe niște paste de ceva vreme, fapt care se regăsește în cantitatea din farfuria mea.

Am folosit:
– ceapă din grădina mamei
– carne de porc de casă
– suc de roșii din grădina mamei
– sare de mare
– puțin piper
– ulei de măsline aprox 1 lingură
– paste interale

– parmezan
Nu am folosit apă decât pentru fiertul pastelor. Pentru sos am folosit doar suc de roșii și le-am lăsat să fiarbă în suc propriu până a scăzut.
Au ieșit atât de bune, nici nu-mi închipuiam. Au o aromă a lor pastele integrale din grâu și absorb foarte bine aroma sosului cu care le-am amestecat.
Clar, voi repeta această rețetă.
Despre sarea de mare, pot să spun că e chiar bună, “sărează” bine și nu si-a pierdut aroma chiar dacă sucul de roșii a fost dulceag, natural. Despre cantitatea folosită nu pot fi suficient de obiectivă pentru că iubesc mâncărurile sărate, dar ca şi comparație am folosit mai puțină sare de mare decât cea clasică de salină.
Dacă v-am făcut poftă, aici găsiți produsele menționate mai sus: pastele şi sarea de mare.
Follow:

Distribuie:

Lasă un răspuns