Consultatii online de skincare in Romania
Pentru Noutăți și Sfaturi despre Frumusețe, Sănătate și altele, înscrie-te aici:
The Inkey List PHA toner 100ml
Medik8 Press and Glow Tonic 200ml
Medik8 Crystal Retinal 1 Serum 30ml
CurrentBody Skin x Wayne Goss The LED Essentials
AllSkin Med C Light Anti-Ox Moisturising Gel 30ml
Skin Philosophy Cleanse Off 1pad
MEDIK8 Crystal Retinal 6 Serum 30ml
LIFT dispozitiv pentru lifting Skin Philosophy
The Ordinary Acid Lactic 10% + Acid Hialuronic 30 ml
Cerave Cream-to-Foam Cremă de curățare 236ml
Neostrata Correct Microderabraziune cu acid glicolic 75gr
The Ordinary Ascorbyl Tetraisopalmitate Solution 20% in Vitamin F 30ml

Noile ape micelare Ultra de la La Roche Posay | părerea mea + provocare



Este prima provocare pe anul acesta in materie de skincare și vine tocmai de la La Roche Posay pentru că au lansat nu unul, ci trei produse noi. Sunt trei ape micelare unite sub gama Ultra care au specificații precise pentru fiecare tip de ten. Odată cu această lansare, La Roche Posay m-a provocat să testez noile ape micelare și să împătășesc părerea mea cu voi aici pe blog.

Sunt trei ape micelare pentru trei tipuri diferite de ten și anume: varianta Ultra Effaclar este specifică tenului gras sau cu tendință acneică, apoi varianta Ultra Sensitive este dedicată tenului sensibil, iar noutatea ‘supremă’ este cea de-a treia variantă și anume apa micelară Ultra Reactiv care este dedicată tipului de ten reactiv hipersensibil.

Noutatea acestor produse constă în faptul că sunt ape micelare bifazice care nu conțin ulei ci folosesc asocierea dintre glicerină, apă și micele. Glicerina este un umectant ce ajută la hidratarea tenului și care împreună cu micelele ajută la o mai bună și mai ușoară demachiere, fără să usuce sau să deshidrateze tenul și fără să lase peliculă grasă pe ten așa cum lasă apele micelare bifazice cu ulei în compoziție. Glicerina dă o senzație de confort pentru piele pentru că reține apa în piele și are un efect emolient. Concentrația de 5% glicerină din apa micelară Ultra Reactiv o face perfectă pentru tenul foarte sensibil sau deshidratat și este o versiune cum eu personal n-am mai văzut pe piață.
Hai sa vedem mai exact diferența dintre aceste trei ape micelare și apoi, mai jos, am să vă spun părerea mea și care este varianta mea preferată.

Câteva detalii mai tehnice conform specialiștilor La Roche Posay:

cid:image001.png@01D287AB.E68BE190

la roche posay effaclar ten gras mixt pareri farmacist debora tentis

Părerea mea

Vreau să specific că le-am încercat pe toate trei și toate îmi plac. Toate au texturi foarte ușoare, nu irită ochii nici dacă folosești o cantitate mai mare pe discheta demachiantă. Este menționat faptul că nu necesită clătire dar mie îmi place să clătesc întotdeauna tenul cu apă ‘dezmorțită’ adică mai mult rece decât călduță și am să vă spun într-un articol detaliat motivul meu. Abonează-te ca să primești notificarea.

Produsul meu preferat este de departe varianta de apă micelară Ultra Reactiv pentru tenul reactiv sau ultrasensibil. Poate că din cauza tenului meu mixt mai deosebit sau poate pentru faptul că folosesc mai multe produse noi în rutina de îngrijire și tenul meu este mai receptiv la unele produse, sau pentru că are concentrația optimă de 5% glicerină, oricare ar fi motivul, varianta Ultra Reactiv este cea mai confortabilă pentru tenul meu.

De când am început să o folosesc, exceptând faptul că am testat și celelalte variante, n-am mai folosit alte ape micelare și le folosesc de aproape 3 săptămâni, zilnic.

apa micelara ultra ten reactiv la roche posay pareri farmacist debora tentis

Părerea mea despre apa micelară Ultra Reactiv

În primul rând curață tenul foarte bine și nu am folosit niciodată mai mult de o dischetă demachiantă. Chiar nu este nevoie indiferent ce produse de machiaj am folosit. Bine înțeles că nu folosesc produse de machiaj așa cum folosesc cele pasionate de make-up. Folosesc fond de ten, anticearcăn, pudră matifiantă, puțin fard de obraz, puțin fard de sprâncene și rimel. Pentru un astfel de machiaj cu produse normale, nu rezistente la apă, această apă micelară Ultra Reactiv a demachiat foarte bine și am folosit doar o dischetă demachiantă pe toată durata folosirii ei până acum și anume, vreo trei săptămâni deja.

De regulă eu îmi clătesc tenul cu apă și apoi folosesc și un gel de curățare pentru ten dar au fost două seri în care am fost prea obosită ca să mă ridic din pat pentru a-mi clăti tenul și atunci am observat mai bine că nu usucă și nu deshidratează tenul datorită glicerinei din compoziție. Nu lasă peliculă grasă pentru că nu are ingrediente care să lase peliculă grasă și nu mi-a iritat deloc tenul chiar dacă nu l-am lipezit cu apă. Această variantă nu conține parfum, este fără parabeni, fără coloranți, fără săpun și fără alcool.

Online o găsiți la preț redus aici-link.

apamicelara ten foarte sensibil pareri farmacist debora tentis
Concluzie

Noile ape micelare Ultra de la La Roche Posay sunt alternativa eficientă dar blândă pentru demachierea și curățarea corectă a tenului și vă recomand să aveți grijă de tenul vostru folosind aceste ape micelare curate în ingrediente, adaptate nevoilor fiecărui tip de ten în parte.

Chiar dacă aceste ape micelare mi-au fost trimise pentru testare, părerea mea nu este influentață de faptul că le-am primit și chiar eram curioasă să le încerc datorită acestui nou concept care combină micelele cu glicerina și apa și care este o variantă foarte plăcută pentru tenul meu, mă refer la varianta Ultra pentru ten reactiv. Pentru că mi-au plăcut și le găsesc interesante, am hotărât să scriu acest articol ca să-l găsiți util pe când urmează să vă cumpărați o nouă apă micelară.

Industria cosmetică s-a dezvoltat tot mai mult în jurul apelor micelare și pe zi ce trece apar noi variante și noi combinații care pe mine mă fascinează și cred că această variantă de apă micelară glicerolică va fi noul trend în rândul apelor micelare.

Vreau să mai specific pentru acelea dintre voi care vă doriți varianta Ultra Effaclar pentru tenul gras sau acneic că această variantă are gust ușor amărui dar are Zinc adăugat special pentru a regla recreția de sebum și pentru a purifica tenul gras. Varianta Effaclar și varianta Sensitive conțin parfum dar este aproape insesizabil, în schimb nici una dintre variante nu conțin alcool, nu conțin parabeni, nu conțin săpun, sunt non-comedogenice și pot fi găsite în ambalaj de 200ml sau 400ml. Vă recomand cu încredere să le încercați,

iar online le găsiți aici-link la preț foarte bun sau pot fi găsite în farmacii.

apa micelara fara alcool fara parabeni fara coloranti farmacist debora tentis

Pentru colegii farmaciști:

Conform recomandărilor fiecărei ape micelare specificate în tabelul de mai sus, puteți recomanda cu încredere aceste ape micelare fiecărei doamne sau domnișoare pentru curățarea și îngrijirea tenului, dar ținând cont de tipul de ten al fiecărei persoane. Pentru pesoanele cu ten foarte sensibil, se poate recomanda apa micelară Ultra Reactiv care este non-comedogenică, nu conține alcool, nu conține parabeni, nu conține parfum și este o formulă fără săpun. Produsele le găsiți în depozitul farmaceutic Farmexpert.
Testează și tu!

Iar acum la final vă provoc împreună cu cei de la La Roche Posay să testați și voi una dintre noile ape micelare Ultra. Aștept să-mi spuneți de ce ați vrea să acceptați această provocare și 10 dintre voi vor primi gratuit o apă micelară Ultra 100 ml pentru testare, iar apoi vă aștept părerea aici.

Pașii sunt foarte simpli:

1.Îmi spui în comentariu de ce vrei să accepți provocarea #larocheposaychallenge #7dayschallenge

2. Distribui public acest articol pe pagina ta de facebook

3. Afli dacă ai câștigat noua apă micelară pe data de 25 martie ora 22

4. Testezi produsul și ne spui părerea ta aici
5. Te bucuri de noul produs primit cadou.

Scrie-mi răspunsul tău mai jos folosind căsuța de comentarii aferentă Facebook

sau hai pe pagina mea de facebook (link aici) și lasă-mi acolo răspunsul tău.

noile ape micelare la roche posay ultra farmacist debora tentis

Acest articol a fost scris în parteneriat cu La Roche Posay, nu este sponsorizat dar produsele mi-au fost trimise pentru testare și eu am hotărât să împătășesc cu voi părerea mea sinceră despre noile lor ape micelare. Detalii suplimentare găsiți pe site-ul oficial La Roche Posay aici.
Sunt curioasă care dintre voi acceptați provocarea La Roche Posay de a testa noua apă micelară Ultra și aștept comentariile voastre mai jos!

Scrie-mi mai jos părerea ta sau orice întrebare, și îți voi răspunde cu drag! Pentru a fi la zi cu tot ce postez, urmărește-mă pe Instagram, Bloglovin, Facebook, Pinterest, și pe Youtube. Pentru cele mai bune informații, abonează-te aici:
Ți-a plăcut articolul? Poți susține acest blog printr-o mică donație, cât costul unei cafele.
 De reținut! Înainte de a începe un tratament medicamentos sau cosmetic consultă un specialist pe domeniul respectiv. Textul este pur informativ, citirea și utilizarea informațiilor de pe acest blog se fac pe proprie răspundere și nu garantează vreun anume rezultat. Textul și imaginile sunt protejate de drepturi de autor și este strict interzisă reproducerea sau folosirea lor sub orice formă.

Looking for Something?