Dorințele anului 2017 - De ce să nu ai rezoluții ci o listă cu intenții


La mulți ani, 2017!
Deja mă cunosc destul de bine, de mai bine de 20 ani sunt conștientă de plăcerile și alegerile mele, așa că în acest an voi încerca altfel și așa știu că voi reuși. Știu că voi reuși pentru că, pe unele dintre ele, le-am încercat deja.

Nu-mi voi mai seta ținta finală (rezoluțiile) ci pași necesari (intenții) pentru a ajunge acolo unde îmi doresc. Nu-mi voi cere să fac zilnic fapte pe care oricum nu le fac, nu-mi doresc ce mi-am dorit până acum, îmi doresc altfel și am să vă spun și vouă, poate vă ajută.

1. Vreau să scriu în agendă.
Nu-mi doresc să scriu zilnic în agendă, deși acesta ar fi scopul final; nu trebuie să fac zilnic ceva ca să fie ca o povoară. Vreau să scriu în agenda-jurnal Trăiește frumos, pentru că acolo am de complectat câțiva pași care mă vor ajuta să fiu mai organizată, mai prezentă și mai conștientă de faptele pe care le fac și de cele pe care ar trebui să fac: să beau apă mai multă, să mă distrez, să-mi setez prioritățile.

2. Vreau să beau un pahar cu apă dimineața când mă trezesc.
Vedeți? Nu am zis ca vreau să beau zilnic un pahar cu apă? Nici nu am spus că trebuie să beau zilnic? Vreau să beau apă dimineața pentru că știu că acest gest îmi ajută tranzitul intestinat, îmi ajută organismul și îmi ajută pielea.

3. Vreau să mănânc cel puțin 3 mese pe zi.
Știu că dacă mănânc micul dejun nu mă înfometez pe când ajung acasă de la serviciu să mănânc tot ce găsesc la îndemână. Iar dacă mănând o masă normală la prânz, nu voi mai goli frigiderul seara la culcare. Aici intră și dorința de a mânca mai puțină pâine. Nu pot să o scot total din alimentația mea, dar e foarte bine dacă reduc din cantitate.

4. Vreau să mă plimb.
Nu-mi doresc să merg la sală, urăsc sala și programul și obligațiile. Vreau să mă plimb pentru că asta îmi face plăcere și pentru că așa voi consuma din caloriile acumulate și poate voi ajuge chiar să alerg.

5. Vreau să meditez.
Unii numesc acest timp pentru suflet ca moment de meditare, alții în acest timp se roagă sau citesc din Biblie, poți să-l numești cum vrei. Vreau ca periodic să mă gândesc la viața mea, la sufletul meu, la alegerile pe care le-am făcut sau urmează să le fac, la dorințe și la tot ce mă face fericită.

6. Vreau să public cât mai des pe blog.
Nu mai vreau să-mi doresc să public zilnic, deși ar fi minunat, vreau totuși să public în jur de 15 articole pe lună, asta însemnând cam tot a doua zi un articol. Așa, chiar dacă într-o zi sau două nu am inspirație, timp sau energie să public un articol, nu mă voi simți obligată să o fac. Eu scriu pe blog doar atunci când o fac din plăcere și cu bună dispoziție.

7. Vreau să fiu un minimalist relaxat, comod, confortabil - a cozy minimalist
Am descoperit recent acest concept și cred că mi se potrivește cel mai bine. Da, vreau să mă debarasez de tot ce nu am nevoie, de tot ce nu folosesc și ocupă spațiul degeaba din casă, dar vreau să păstrez sau să reînnoiesc lucrurile în așa fel ca să ne simțim confortabili în casa noastră.

Acestea sunt intențiile/dorințele mele pentru anul 2017. La fiecare punct am creat alte subpuncte, tot așa ca pași mici, intenții mai ușor de realizat. Luate toate ca și un întreg sper să mă ajute să slăbesc, să fiu mai sănătoasă, să avem o casă mai organizată și timp pentru tot ce ne dorim.

Tu ce dorințe ai pentru 2017?

Aștept să ne întâlnim și pe: 
Subscribe by Email ♥ Snapchat: debora_tentis

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.